Costesu maritim in Hilton

  
   ... si sa va povestesc patanie de turist cu hamei in suflet, ...
  

    Ajung vineri seara la aeroport (ningea teribil !), ma infig la coada catre biletele electronice. Imi vine randul, pun pasaportul in fata tonomatului, laserul intelege si primesc un mesaj nasol in germana. Cer asistenta si mi se spune ca "abgesagt" inseamna "canceled". Sunt redirectionat catre un pupitru care stie engleza si aflu ca 80% dintre zboruri au fost anulate. Mi se ofera un bilet de tren catre Munich, pe care il refuz ca sa pot ajunge luni dimineata la munca. Sunt din nou redirectionat, de data aceasta catre o coada de 2 Km la ghiseul de "Lufthansa Tickets". Deci nu glumesc ... 2 Km !

   M-am asezat la sfarsitul cozii, la ora 18:00 si 2 Km de ghiseu. La ora 22:00 si 1.5 Km se anunta in tot aeroportul ca nu se mai fac "rebookings" la ghiseu, ci se dau doar voucere pentru hotel. Printre randuri trec neni care impart liste cu hotelurile din Dusseldorf, sfatuindu-ne sa sunam si sa incercam sa gasim o camera libera undeva, ca sa scutim timp. Ma uit la mobil si decid sa raman la coada, pentru ca mai am doar 35 de centi credit si o singura liniuta la baterie. Miezul noptii ma prinde la 0.5 Km ghiseu (pentru ca multa lume plecase pe cont propriu). La ora 01:30 primesc o apa minerala si un voucer pentru hotelul Hilton.

   La check-in imi da rateu card-ul, pentru ca evident nu se putea face "payment hold" pe un card gol. Tipa cheama supervizorul, iar acesta accepta intr-un final, cu mentiunea "sa nu folosesc nimic din camera". Ii zic intr-o engleza adormita: "domle' ... tot ce vreau e o plapuma si un dus ! Nu neaparat in ordinea asta si cu siguranta nu in acelasi timp". La ora 03:00 ma ancorez prin cadere in pat cu alarma pentru ora 05:00. Peste cateva secunde, alarma suna. Ii fut cristosii si ma recladesc pentru aeroport. La checkout-ul de la receptie, tipul nu ma mai intreaba daca am consumat ceva, pentru ca era evident ca nu am avut timp nici sa aprind lumina in camera. Ajung in terminal la ora 06:00 si am atac de cord: coada de 2.5 Km !

   Vineri seara, m-am imprietenit la rand cu 3 persoane inaintea si 3 persoane in spatele meu. Nu ai cum, dupa ce imparti aceiasi nervi si aceiasi oboseala de stat in picioare timp de aproape 8 ore. Pe toti i-am intalnit ulterior la receptia Hilton. Irlandezul a fost cel mai tare. Omul avea escala si era imbracat doar intr-o bluza subtire. Tanti de la ghiseu i-a spus: "It's been a long day for everyone sir, please understand that Dusseldorf Internation Airport has absolutely no ideea where your luggage is !". Sambata m-am imprietenit din nou. Singurul personaj cunoscut era irlandezul care purta bluza pe dos si care a reusit intr-un final sa-mi zica un banc pe care nu-l stiam. Pizdele din Madrid aveau "mas nervio" desi au ramas relaxate si funny, tanti din Budapesta ne-a aratat poze cu nepotii care o asteapta acasa, irlandezul a facut cinste cu o bere, cei doi italieni mi-au explicat in detaliu despre "il calcio", in schimb cel mai frumos moment trait a fost acela in care m-am jucat cu cei trei copii ai familiei care trebuia sa ajunga cu 3 zile inainte la Londra. Saracii stateau la rand dinaintea mea. Infantii au facut ce au vrut din mine, intr-o engleza de om mic, dar cu viziuni ridicate. Cel mai mult mi-a placut de "Lucy" (four years young), care dupa inevitabilul "bound" realizat dupa cel putin 3 ore, m-a condus de mana prin tot aeroportul explicandu-mi "ce si cum".

(chestia din stanga e doar o sticla de Cola la jumate, promit !)

   De data aceasta, in coada, a venit un nene care ne-a dat un covrig si o cafea, pe langa eterna apa minerala. Acum atentie la matematica ... la ora 14:00 ajung in fata ghiseului, lesinat de nervi si oboseala, insetat pana in fundul ficatului si cu sinuciderea in planurile de viitor apropiat. Tanti imi zambeste stramb si imi povesteste ca ecranul calculatorului ei nu are nicio solutie catre Bucuresti pentru mine. Aceleasi 8 ore traite la coada. Mai primesc o apa minerala si un voucer de hotel, cu promisiunea ca maine voi avea un zbor undeva pe dupa-amiaza. Ma recazez, de data asta la hotelul "Maritim", aceiasi problema cu card-ul, aceiasi cristosi, pana cand ajung intr-un mare final, flamand si complet epuizat, in camera.

Cu ultimele sfortari, ma deplasez aproape 1 Km pana la primul magazin cu hamei in vitrina si cumpar doua bucati de "heal" la 0.33ml. Prind apusul la geam, cu un pansament in mana.

    Am mai invatat azi doua injuraturi in germana de la doua colege de "coada",  faptul ca babele au prioritate incontestabila,  ca cei mici nu tin cont de lucruri pe care cei mari le considera esentiale (bravo lor !), ca 1000 de chinezi nu inseamna nimic pe langa 2.5 Km de pasageri nedormiti, ca hotelurile cu "pedigrie" au vedere la mare, ca magestate-aeroport nu e aeroport-magestate si ca trebuie sa folosesti cheia de la camera in lift, altfel mori ca prostul de frig pana vine primul calator in cabina. A, si berea e scumpa la receptie !

"The foolish man seeks happiness in the distance; 

the wise grows it under his feet."  ~James Openheim

Sa nu crezi ca am facut o greseala in titlu, uite plazma din camera: (fa click pentru a intelege) ...

Cand ma fac mare vreau sa ma fac baba.

 Care este diferenta dintre mine si lumea inconjuratoare ? 

Eu nu ma multumesc cu fericire ... eu vreau euforie !